Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii în Cabinetul Cioloș, a anunțat duminică seara la Realitatea TV că actele pentru transformarea platformei România 100 în partid politic vor fi gata în această vară.
La alegerile europarlamentare de anul viitor partidul România 100 va participa cu propria listă de candidați, a mai spus Dragoș Pîslaru.
El a anunțat că la următoarele alegeri locale și parlamentare, care se vor desfășura în 2020, România 100 are în vedere o alianță cu celelalte forțe politice de dreapta, USR și PNL.
Fostul premier Dacian Cioloș a lansat în luna mai anul trecut ONG-ul Platforma România 100, „o mişcare cetăţenească, deschisă, activă, care are ca obiective transformarea mediului civic şi politic românesc şi atingerea adevăratului potenţial de dezvoltare a României”. Între inițiatorii Platformei România 100 se numără nouă miniştri, secretari şi consilieri de stat din fostul guvern tehnocrat, dar şi oameni de afaceri şi specialişti în politici publice.
Platforma România 100:
• este o mişcare conectată la societate, pornită de la dorinţa fiecăruia dintre noi de a ne asuma un grad mai mare de conştiinţă şi activare civică
• promovează idei şi strategii de dezvoltare în domenii cheie pentru creşterea României, propuneri de măsuri legislative necesare, cu aprecieri pertinente ale resurselor necesare pentru aplicarea lor
• propune electoratului un alt mod de a face politică, responsabil, onest, profesionist, cu oameni implicați în construirea viitorului politic al ţării
• luptă pentru un mediu politic transparent şi integru, sancţionează derapajele populiste şi demagogice şi promovează o Românie dinamică, prosperă, europeană.

