Acasă JUSTIȚIE Camelia Bogdan a sesizat CNATDCU și DNA în cazul șefului Inspecției Judiciare,...

Camelia Bogdan a sesizat CNATDCU și DNA în cazul șefului Inspecției Judiciare, acuzat de plagiat

2866
0
Camelia Bogdan dna CNATDCU inspecția judiciară

Judecătorul Camelia Bogdan a sesizat, joi, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în cazul lucrării de doctorat scrise de judecătorul Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, relatează ziare.com.

Totodată, judecătorul a cerut la DNA să extindă o anchetă în cazul magistratului, privind sporurile încasate în baza titlului de doctor.

Asta după ce PressOne a publicat o investigație jurnalistică potrivit căreia Netejoru ar fi plagiat aproape tot conținutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică și Siguranță Națională, pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Doar de trei cărți ar fi fost nevoie pentru încropirea lucrării care i-a adus lui Netejoru titlul de doctor, lucrare intitulată „Particularități manageriale în cooperarea polițienească internațională pentru prevenirea spălării banilor”, dezvăluie PressOne.

Publicația mai arată că cel puțin 140 din totalul de 294 de pagini ale tezei sunt reproduse din volume semnate de chestorul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române și fost rector al Academiei de Poliție.

De asemenea, Camelia Bogdan a mai trimis o cerere la DNA, în care cere extinderea unei anchete, deschise la sesizarea sa, privind modul în care Netejoru ar fi încasat sporul de doctorat.

Judecătorul mai solicita Curții de Apel Cluj să ia în considerare plagiatul inspectorului-șef la anularea rezoluțiilor sale de trimitere în fața CSM, “semnate de domnul inspector-șef în stare de plagiat și vădită incompatibilitate.”

„Solicit Inspecției Judiciare să se constituie parte civilă în privință banilor încasați în mod ilegal de dl inspector-șef cu titlu de dr. (în temeiul disp.art 544/2001 solicit IJ să îmi precizeze dacă se constituie parte civilă și în caz contrar care sunt considerentele, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei responsabile).

Solicit MJ să precizeze în temeiul disp art 544/2001 ce a avut în vedere la nominalizarea distinsului domn-inspector șef în fruntea IJ prin OUG 77/2018 și documentația de fundamentare a actului normativ”, mai cere Camelia Bogdan.

Lucian Netejoru a transmis către PressOne, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Inspecției Judiciare, că nu dorește să comenteze cu privire la acest subiect.

Surse: ziare.com, pressone

DISTRIBUIȚI