Acasă EDUCAȚIE Elevii amenință că atacă în instanță modificările anunțate de Ministrul Educației, Liviu...

Elevii amenință că atacă în instanță modificările anunțate de Ministrul Educației, Liviu Pop

413
0
elevi telefon

Elevii îl anunţă pe ministrul Educaţiei că vor ataca în instanţă modificările anunţate de Liviu Pop la regulamentul şcolar. Principala nemulţumire e că vor trebui să renunţe la telefoanele mobile pe durata orelor şi insistă că nu e normal ca astfel de schimbări să fie făcute în mijlocul anului şcolar.

Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa: „Dacă ar fi în mass media să fie prezentate săptămânal abuzurile din şcoli, care sunt în special profesori vs elevi pentru că vorbim despre cine are mai mare autoritate, cred că patru zile din cinci numai asta am avea în presă.”

Nicoleta Bercaru, directorul unei şcoli: „Nu înţeleg supărarea. Nici eu, ca profesor, nu am voie să folosesc telefonul în timpul orelor, este o modalitate de distragere a atenţiei celorlalţi colegi”.

Sunt însă şi cazuri care telefoanele mobile au fost folosite pentru a surprinde incidente în care profesorul e victimă, iar elevul – agresor.

Pe de altă parte, elevii spun că nu au fost consultaţi în privinţa noilor reguli şi cred că au argumente să le atace în instanţă.

Alexandru Manda, preşedinte Asociaţia Elevilor Constanţa: „Afectează exercitarea posesiei asupra unui bun al elevilor, posesie care conform articolului 916 din Codul Civil este o prerogativă a dreptului la proprietate.”

Liviu Pop, ministrul Educaţiei: „Noi ne dorim ca elevul timp de 50 de minute, cât durează o oră, să fie atent la oră nu la cine îi trimite sms şi la cine îl sună şi ce face.”

În conflict intervin şi reprezentanţii părinţilor.

Eugen Ilea, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi: „Tot mergem pe digitalizare, haideţi să mergem pe drumul acesta şi să digitalizăm în primă fază şi cu camere de supraveghere, astfel încât să nu mai avem discuţii legate de ce se întâmplă în timpul orelor şi în cazul unor evenimente că nu avem dovezi.”

Noul regulament nu mai permite sancţionarea elevilor care nu poartă uniformă şi nici nu mai prevede efectuarea serviciului pe şcoală.