Acasă JUSTIȚIE Prioritatea PSD și ALDE, modificarea Codului Penal din Ianuarie. DNA trage un...

Prioritatea PSD și ALDE, modificarea Codului Penal din Ianuarie. DNA trage un semnal de alarmă

706
0
coul penal iordache psd codul penal

În ciuda tuturor criticilor din ţară şi din afara ei, cei din coaliţia PSD şi ALDE vor să modifice, chiar din ianuarie, Codul Penal şi să îl îmblânzească la capitolul corupţie.

Abuzul în serviciu ar putea fi redefinit, iar aleşii ar putea ieşi din vizorul procurorilor, dacă vor reuşi să se autoexcludă din rândul funcţionarilor publici. Tot în 2018, liderii PSD, PNL şi ALDE sunt cu ochii pe instanțe, de unde îşi vor afla sentinţele.

Prioritarea zero a liderilor coaliţiei guvernamentale pare să fie modificarea Codului Penal. Este şi motivul pentru care, la finalul lunii ianuarie, ar putea scurta vacanţa aleşilor pentru o sesiune extraordinară în acest sens. Responsabil de toate aceste schimbări este acelaşi Florin Iordache, care a modificat deja cele trei legi ale justiţiei. Anul trecut, a refuzat să discute cu presa despre subiect.

Cu amendamente au venit însă colegii săi, cel mai activ fiind Cătălin Rădulescu de la PSD, zis şi deputatul Mitralieră. El vrea să „mitralieze” Codul PENAL astfel încât toţi cei aleşi – parlamentari, primari sau consilieri – să nu mai fie funcționari pubici în sensul legii penale. Cu alte cuvinte, faptele acestora de corupţie nu vor mai putea fi pedepsite. O astfel de idee i-a scos din nou pe oameni la proteste, în toată țara.

Într-un comunicat de presă, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) spune că modificările aduse Codului de procedură penală vor avea un „efect devastator” asupra anchetelor penale, pentru că elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracţiuni, iar Directiva 2016/343 a Parlamentului European privind prezumţia de vinovăţie este deja prevăzută în legislaţia internă, astfel că este folosită doar ca pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi şi dovedi infracţiuni.

DNA spune că modificarea art. 307 alin. 2 Cod procedură penală va obliga procurorii ca, imediat după ce este înregistrată o sesizare care priveşte o persoană, să o anunţe pe aceasta şi să îi permită să asiste la actele efectuate, astfel că nu vor mai putea fi folosite mijloacele de probă care presupun confidenţialitate, precum înregistrările telefonice sau ambientale, percheziţii domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant.

DISTRIBUIȚI