Acasă POLITICĂ PSD dorește referendum pentru a scoate UDMR din Parlament

PSD dorește referendum pentru a scoate UDMR din Parlament

321
0
psd udmr

Deputatul PSD de Botoșani Răzvan Rotaru îi solicită președintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum în care să se tranșeze subiectul autonomiei locale, dar să se decidă și asupra modificării pragului electoral.

Concret, social-democratul ar vrea ca în loc de 5% prag la nivel național pentru accederea în Parlament să fie un prag de 5% la nivelul fiecărui județ.

„Consider că a venit timpul să reacţionăm din punct de vedere instituţional şi să închidem o dată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de către cei care pretind că reprezintă etnicii maghiari din România. De aceea, consider că este oportun să se declanşeze imediat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema autonomiei, la care să participe şi să răspundă toţi cetăţenii români din toată România şi din diaspora, nu doar din anumite judeţe, aşa cum îşi doresc anumiţi politicieni. În urma rezultatelor care se vor înregistra, vom vedea ce opinie au toţi locuitorii ţării, precum şi cei din străinătate cu drept de vot, iar apoi se va adopta o rezoluţie de către Parlamentul României şi se va termina definitiv cu acest subiect”, a declarat Răzvan Rotaru, citat într-un comunicat.

Ținând cont că PSD și UDMR sunt vechi parteneri politici, există șanse ca prin acest demers, PSD să urmărească epuizarea unei acțiuni de referendum din partea președintelui, în defavoarea unui eventual referendum pe tema Legilor Justiției.

Întrebările propuse dpentru referendum:

1. Sunteţi de acord cu autonomia teritorială, locală şi culturală a etnicilor maghiari din România?

2. Sunteţi de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel naţional pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României şi introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare judeţ din ţară pentru accesul în Parlamentul României?

Deputatul Rotaru mai susține că, simultan, la începutul sesiunii parlamentare, va propune senatorilor și deputaților de la toate partidele modificarea Legii electorale, în sensul introducerii pragului de 5% la nivelul fiecărui județ. Dacă acest lucru s-ar întâmpla va fi afectată UDMR, care nu va mai intra în Parlament.

Demersul deputatului PSD vine după ce, luni, la Cluj-Napoca, formaţiunile politice maghiare din România – UDMR, PPMT şi PCM – au semnat o declaraţie comună privind armonizarea conceptelor de autonomie.

DISTRIBUIȚI