Acasă SOCIAL Schimbare majoră privind alocația de stat pentru copii. Cum se va acorda

Schimbare majoră privind alocația de stat pentru copii. Cum se va acorda

7984
0

Deputatul ieșean Silviu Macovei a anunțat că depune o inițiativă legislativă care să facă imposibilă cheltuirea alocației pentru copii pe alcool, țigări sau cafea. Alocația ar urma să se dea prin intermediul unor bonuri cu care se vor putea achiziționa doar produse pentru necesitățile copiilor.

„Am să susțin această inițiativă legislativă nu pentru a-i judeca pe unii români care trăiesc din alocațiile copiilor și nici pentru a complica un sistem de sprijin financiar oferit de Stat ci fiindcă sărăcia și poate, câteodată, reaua voință îi împinge pe unii părinți să folosească banii din alocație pentru a-și finanța viciile. Iar acei bani nu le aparțin, ci copiilor lor! Iar noi trebuie să ne asigurăm că acești bani sunt folosiți strict pentru nevoile celor mici!’ a explicat deputatul Silviu Macovei.

Intenția parlamentarului ieșean este de a distribui alocațiile pentru copii pe bază de bonuri valorice speciale, tipărite cu elemente de siguranță, care să nu permită achiziția de alte bunuri decât cele care sunt folositoare celor mici.

În 2017, deputații au respins un proiect de lege care prevede majorarea alocațiilor pentru copii la 200 de lei pe lună.

Aleșii au transmis fie că proiectul a fost redactat greșit din punct de vedere legislativ, fie că părinții trebuie stimulați prin alte mijloace, în a acoperi nevoile copiilor.

Potrivit Legii nr. 61/1993, alocația de stat pentru copii este o formă de ocrotire acordată de către stat tuturor copiilor din România, fără discriminare.

De această alocație beneficiază toți copiii cu vârsta de până la 18 ani, dar și tinerii majori, cu condiția ca aceștia să frecventeze cursurile învățământului liceal sau profesional.

În cazul tinerilor care repetă un an școlar, nu se mai acordă alocația de stat, cu excepția situației în care aceștia sunt nevoiți să repete anul școlar din motive medicale.

Valoarea alocației de stat pentru copii nu a mai suferit modificări de la jumătatea lui 2015. Astfel, în 2018, alocația pentru copii își păstrează valoarea din anul anterior.

DISTRIBUIȚI