Punctul de pensie a crescut, începând de duminică, 1 iulie, cu 10%, de la 1.000 la 1.100 de lei, iar pensia minimă garantată se va majora cu 20%.
Din iulie 2018, punctul de pensie a ajuns la 1.100 de lei, față de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, act publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 16 noiembrie 2017.
„Începând cu 1 iulie pensiile românilor se vor majora. Punctul de pensie va creşte cu 10%, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Pensia minimă garantată va creşte cu 23%, de la 520 de lei la 640 de lei”, a spus Dăncilă.
În 2017, punctul de pensie s-a majorat de două ori: prima dată la 1 ianuarie, când a ajuns la 917,5 lei (o creștere de 5,25%), iar a doua creștere a fost în luna iulie, când a ajuns la 1.000 de lei.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice arată cum se calculează pensia în funcție de punctul de pensie: „Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie”. Practic, creșterea punctului de pensie înseamnă o ușoară creștere a sumei de bani care ajunge în buzunarul pensionarului.
Aceeași lege definește punctajul mediu anual ca fiind “numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării”.
Potrivit Legii pensiilor, pensiile trebuie să crească anual: “valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”. De pildă, în 2013, punctul de pensie era de 762,1 lei.
CITEȘTE MAI DEPARTE: „Ce se întâmplă cu pensiile în anul 2018. Declarația Ministrului Olguța Vasilescu”